Companie aeriană Wizz Air a anunțat că introduce 44 de rute noi pentru sărbătorile de iarnă. Din acestea, 14 sunt de pe aeroporturi din România, a anunţat compania, conform Agerpres.
Reprezentanții Wizz Air au anunțat că vor pune la vânzare peste 28 de milioane de locuri la preţuri accesibile pentru sezonul de iarnă. Cinci milioane vor fi alocate pieţei din ţara noastră.
Noile zboruri vin după ce compania a anunțat că sistează orice cursă către Tel Aviv până la finalul lunii ianuarie 2025, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.
141 de noi rute anunțate de Wizz Air pentru sezonul de iarnă
„În România, 14 rute au început, de asemenea, în această săptămână, cu nouă rute complet noi şi cinci redeschise.
Din această iarnă, Wizz Air aterizează pe aeroportul nou inaugurat din Salerno, Italia, şi introduce destinaţii unice precum Cracovia, Lisabona, Malmo, Marrakesh, Roma Fiumicino, Stuttgart şi Trieste și din mai multe oraşe.
În total, compania aeriană va opera 141 de rute în sezonul de iarnă pe întregul teritoriu al României”, se arată în comunicatul Wizz Air.
Unde poți pleca din București cu 19,99 de euro
Compania aeriană a anunțat că peste 28 de milioane de locuri vor fi la prețuri accesibile, oferta fiind valabilă pentru întreaga rețea.
Zborurile acoperă orașe din Europa, Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Aproape 5 milioane de locuri la prețuri reduse vor fi alocate doar pieţei din România.
Cele mai noi rute Wizz Air din România în sezonul de iarnă 2024-2025 sunt din Bucureşti către Malmo, Milano, Salerno Costa d’Amalfi, Cracovia, Marrakesh, Stuttgart şi Trieste, preţul biletelor începând de la 19,99 de euro.
Din Cluj-Napoca poți să ajungi la Viena cu 17,99 de euro
De asemenea, din Cluj-Napoca sunt programate zboruri către cinci destinaţii: Abu Dhabi, Lisabona, Lyon, Stuttgart şi Viena. Prețurile încep de la 17,99 de euro.
Din Iaşi, în schimb, poți să ajungi la Malmo cu un preţ de 19,99 de euro. Iar din Bacău către Roma Fiumicino – 24,99 de euro.
Potrivit sursei citate, Wizz Air a menţinut cea mai scăzută intensitate a emisiilor de carbon din industrie, cu o medie de 52,6 grame de CO2 per pasager/kilometru pe parcursul a 12 luni. În prezent, împreună cu Airbus, compania aeriană testează operaţiunile cu combustibil sustenabil pentru aviaţie (SAF), înainte ca regulamentul RefuelEU să intre în vigoare în ianuarie 2025.
„Suntem încântaţi să intrăm în cel mai mare sezon de iarnă de până acum, oferind zeci de rute noi pe care clienţii noştri le pot explora. Suntem bucuroşi să inaugurăm 14 rute de pe diferite aeroporturi din România, oferind aproape 5 milioane de locuri clienţilor noştri, cu şi mai multe opţiuni de călătorie directă şi mai multă flexibilitate. Aceste noi rute evidenţiază angajamentul nostru de a ne extinde reţeaua şi de a oferi pasagerilor noştri opţiuni de călătorie accesibile. (…)”, a declarat Anastasia Novak, Corporate Communication Manager la Wizz Air, citată în comunicat.
Compania aeriană ultra-low cost Wizz Air operează o flotă de 224 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi este listată la Bursa de Valori din Londra.