Autoritatea rusă de supraveghere a aviaţiei, Rosaviatsia, a anunţat pe Telegram suspendarea temporară a zborurilor pe aeroportul Domodedovo, unul dintre principalele aeroporturi care deservesc Moscova, începând cu ora locală 2:38, pentru siguranţa aeriană.
Atac cu zeci de drone ucrainene asupra Rusiei
Potrivit Ministerului rus al Apărării, noaptea trecută, forțele de apărare aeriană au distrus 26 de drone ucrainene.
„Între orele 23:00 – 02:30 (ora Moscovei), sistemele de apărare aeriană au interceptat și distrus 26 de vehicule aeriene fără pilot ucrainene de tipul aeronavelor: 17 drone pe teritoriul regiunii Briansk, cinci drone peste teritoriul regiunii Kalluga și patru peste regiunea Moscova”, se arată în comunicatul Ministerului rus al Apărării.