Suspendarea intervine în contextul în care Washingtonul și Ottawa au intrat într-o dispută aprinsă privind tarifele comerciale.
Este cea mai recentă lovitură pentru sectorul agricol american, care este îngrijorat că tarifele americane vor declanșa represalii din partea principalilor importatori care vor reduce cererea pentru produsele agricole americane.
Departamentul american al Agriculturii (USDA) a declarat că suspendarea a fost în conformitate cu protocoalele standard și nu a avut legătură cu activitatea comercială recentă. Nici USDA și nici Smithfield, cel mai mare procesator american de carne de porc, nu au precizat însă ce a declanșat acțiunea Canadei. „În conformitate cu politica Canadei, trei probleme de neconformitate în decurs de șase luni declanșează o suspendare temporară”, a declarat USDA.
Blocarea livrărilor de la această fabrică limitează piața pentru produsele din carne de porc din SUA, arată Reuters
USDA a anunțat că colaborează cu Smithfield pentru a rezolva problemele și a elabora un plan de măsuri corective care va fi comunicat autorităților canadiene, potrivit unei declarații a agenției.
„După ce va fi revizuită și acceptată, Canada poate lua în considerare restabilirea eligibilității de export a fabricii”, a declarat USDA.
Canada a oprit încă de joi importurile de la această fabrică, potrivit unui site web al USDA. „Problema se referă la un număr limitat de anumite transporturi de organe comestibile”, a declarat Jim Monroe, purtător de cuvânt al Smithfield.
Președintele american Donald Trumpe a scutit joi de tarifele de 25 % pe care le-a impus la începutul acestei săptămâni mărfurile din Canada și Mexic, timp de o lună, în temeiul unui pact comercial nord-american.
Canada a fost a cincea cea mai mare piață de export pentru carnea de porc americană anul trecut, conform datelor guvernului SUA. Deși livrările au scăzut, acestea au fost evaluate la aproximativ 850 de milioane de dolari. Carnea de porc americană are o prezență semnificativă în sectoarele canadiene de retail și servicii alimentare, a declarat Joe Schuele, purtător de cuvânt al U.S. Meat Export Federation, un grup industrial de profil
Smithfield, cel mai mare producător de carne și produse din potrc din lume, care este prezent și în România, este controlat de grupul chinez WH Group.