„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va rămâne fluctuantă în semestrul I 2025, continuând să se reducă în martie, pe o traiectorie mai ridicată decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2025, şi urmând să consemneze în trimestrul II o creştere moderată, relativ în linie cu previziunile precedente, sub impactul efectelor de bază nefavorabile asociate evoluţiilor preţurilor energiei şi alimentelor din perioada similară a anului precedent. Incertitudini şi riscuri crescute decurg din evoluţia viitoare a preţurilor energiei şi alimentelor, inclusiv în contextul legislaţiei în domeniu, dar şi din măsurile de politică comercială adoptate de state dezvoltate, cu potenţial impact asupra cotaţiilor materiilor prime, precum şi asupra preţurilor internaţionale ale unor bunuri intermediare şi finale”, se menţionează într-un comunicat al BNR, transmis după şedinţa Consiliul de Administraţie.
Potrivit sursei citate, incertitudini mari sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, precum şi execuţia bugetară din primele două luni ale anului, iar, pe de altă parte, cerinţa consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană, precum şi cu procedura de deficit excesiv. O sursă de incertitudini şi riscuri rămân şi condiţiile de pe piaţa muncii şi ritmul creşterii salariilor din economie.
De asemenea, incertitudini şi riscuri crescute la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, provin din mediul extern, în condiţiile prelungirii războiului din Ucraina şi situaţiei din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă în contextul politicii comerciale a administraţiei americane şi al măsurilor adoptate ca răspuns de către alte state, de natură să afecteze mersul economiei globale şi al comerţului internaţional.
Totodată, absorbţia şi utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte. Ele sunt însă esenţiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice şi ale consolidării bugetare.
Relevante sunt şi deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune, subliniază sursa citată.
„Membrii Consiliului de administraţie ai BNR şi-au exprimat îngrijorarea faţă de deteriorarea mediului economic internaţional. Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor deosebit de ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de astăzi, 7 aprilie 2025, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Deciziile CA al BNR vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse. BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare”, se precizează în comunicatul băncii centrale.