Cu referire la cazul gravidei care a murit la spitalul din Edineț, ministra Sănătății Ala Nemerenco a spus că femeia, în timpul travaliului, a suferit un stop cardiac. Se presupune că a fost cauzat de embolie cu lichid amniotic, o complicație rară care poate apărea în timpul nașterii. Potrivit ministrei, așa cazuri se înregistrează unul la 20 mii de nașteri iar rata de supraviețuire e infimă – câteva procente. „Rezultatul final îl vom avea doar după analizele histologice și finalizarea anchetei. S-ar putea să apară alte nuanțe”, a comunicat ministra. Pe 1 februarie, ministra Sănătății Ala Nemerenco a comentat pe o rețea de socializare cazul gravidei care a murit pe 29 ianuarie la spitalul din Edineț. Ministra a ținut să precizeze că fiecare caz de deces matern, dar și de proximitate de deces, îi este raportat personal „la orice oră de zi sau noapte”.
„În primul rând ce am făcut eu în calitate de ministru ca să cobor indicatorii de deces matern de care m-am speriat când am preluat ministerul. Am analizat toată mortalitatea maternă să vedem de ce e așa înaltă, m-am întâlnit cu toți sefii de spitale, maternități, am emis ordine, dat indicații, echipat toate maternitățile de nivel II și III cu cele mai performante echipamente, de la cele mai simple la ventilatoare pulmonare, incubatoare pentru prematuri și reanimobile neonatale pentru a transfera micuții născuți cu probleme la Chișinău. De asemenea s-au reparat secțiile, sălile de operații, s-au asigurat cu tot necesarul. Fiecare caz nu doar de deces, dar de proximitate de deces este raportat direct mie la orice oră de zi sau noapte, sunt invitați toți cei implicați pentru discuție la minister în termen de trei zile, instituite comisii de expertiză și cazurile despicate în zece. Astfel ne-a reușit să înregistrăm în ultimii doi ani cel mai jos indicator de mortalitate maternă de la independența încoace”, a scris ministra.
Nemerenco a menționat că, în prezent, se înregistrează „2-3 cazuri pe an” de deces matern.
„Când se înregistrau câte 14 cazuri pe an pe țară nu se auzea nimeni indignând-se. Atunci nu se putea. Erau alte guvernări. Acum sunt ai noștri. Am ajuns la doar 2-3 cazuri pe an, care din tot sufletul îmi doresc să nu fie nici astea. Spitaul raional Edineț a beneficiat și el de cele mai performante echipamente, inclusiv centrul perinatal”, a menționat oficialul.
Potrivit ministrei, în timpul travaliului, gravida din Edineț a suferit un stop cardiac. Ultimul se presupune că a fost cauzat de embolie cu lichid amniotic. Potrivit informațiilor de pe online, embolia cu lichid amniotic este o complicație rară care poate apărea în timpul nașterii. Aceasta se produce atunci când lichidul amniotic, lichidul în care se află fătul în uter, pătrunde în circulația sanguină a mamei.
„În timpul travaliului se înregistrează stop cardiac. Preventiv se presupune (
Decesul gravidei din Edineț. Nemerenco: în timpul travaliului s-a înregistrat stop cardiac; cauza preliminară – o complicație rară

Lasa un comentariu