Elon Musk a alocat, în luna octombrie, peste 43 de milioane de dolari pentru a sprijini campania prezidențială a candidatului republican Donald Trump, relatează ediția online a ziarului american Politico Europe.
„Elon Musk a investit încă 43,6 milioane de dolari în grupul America PAC, care îl sprijină pe Donald Trump pe durata campaniei”, se arată în publicație.
America PAC a cheltuit banii în principal pe reclame în statele indecise.
Musk a cheltuit, în total, 118 milioane de dolari pentru a-l ajuta pe Trump
În plus, potrivit Politico, antreprenorul american a cheltuit și 10 milioane de dolari în această perioadă pentru a sprijini Partidul Republican în Senatul SUA. A făcut, de asemenea, donații mai mici la câteva alte grupuri afiliate republicanilor.
În total, Musk a cheltuit 118 milioane de dolari pentru a-i sprijini pe Trump și pe republicanii americani, scrie publicația.
Fondatorul Telsa și Space X a fost profund implicat cu grupul America PAC, în ultimele săptămâni apărând la mai multe evenimente de campanie din Pennsylvania.