Ministrul Energiei: Posibile scăderi ale facturilor pentru consumatorii mari de electricitate
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că, odată cu încetarea măsurilor de subvenționare a prețurilor pentru energia electrică, în martie anul viitor, este posibil ca facturile consumatorilor care depășesc 300 de kilowați pe lună să scadă. În schimb, utilizatorii cu un consum redus de electricitate ar putea experimenta o creștere a facturilor, iar pentru aceștia se pregătesc măsuri de protecție, în special pentru cei considerați „cu adevărat vulnerabili”.
„Ne dorim să avem un impact cât mai mic. Este posibil ca pentru consumatorii cu un consum mai mare de 300 kilowatt-oră pe lună să observăm o ieftinire a facturilor, odată cu ridicarea acestor constrângeri actuale. În cazul celor care consumă sub 100 kilowatt-oră pe lună, există riscul ca, fără subvenții sau măsuri de compensare a prețului, facturile să crească. De aceea, ne concentrăm pe crearea unei hotărâri de Guvern prin care să definim clar consumatorul vulnerabil în sectorul energetic, astfel încât acești români să beneficieze de sprijin din partea statului pentru a-și menține facturile lunare într-un interval suportabil”, a declarat ministrul Burduja în cadrul unei vizite în județul Alba.
Ministrul a subliniat că măsurile de protecție se vor aplica în special pentru cei care au cu adevărat nevoie de subvenții la prețul energiei electrice și gazelor naturale. „După 1 aprilie, măsurile vor trebui să subvenționeze prețul energiei electrice și al gazelor naturale pentru consumatorii vulnerabili, astfel încât să putem menține un cost rezonabil. De exemplu, dacă un consumator cu un consum de până la 100 kilowatt-oră pe lună are o factură între 42 și 45 de lei, aceasta este considerată un cost suportabil. Atâta timp cât aceste facturi nu vor crește, cred că ne-am îndeplinit obligațiile”, a adăugat ministrul.