Profesorul de istorie Ștefan Brehuescu s-a pregătit ani la rând pentru a-și îndeplini visul de a-i învăța pe copii despre istorie, de a fi ghidul și protectorul lor. Cu multă seriozitate și dedicare, a lucrat la catedră, predând în două școli din mediul rural, făcând naveta zilnic de mai bine de șapte ani, relatează Știri.Botoșani.
Anunțul despre trecerea sa în neființă a adus o mare tristețe, dar și un val de recunoștință din partea elevilor și colegilor care l-au cunoscut și au apreciat pasiunea și angajamentul său pentru educația de calitate.
„Menirea unui profesor e aceea de șlefui și a descoperi că în fiecare copil este un mic diamant! Așa a făcut și domnul profesor Ștefan Brehuescu… a scos la lumină cele mai bune calități și a făcut ca istoria să fie una din cele mai iubite materii! Sincere condoleanțe familiei! Odihnă veșnică și Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat un apropiat al acestuia pe o rețea de socializare.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fveronica.chiaburu%2Fposts%2Fpfbid02Fh5krbNJu5tHsJkc2rUdEDdck5r86tZiYDYGDfWqN8q5rGH6HMHjfZ6TxsSims6Gl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”543″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>
„Toți cei care l-am cunoscut pe Ștefan Brehuescu suntem în stare de șoc! Rămânem tăcuți și neputincioși în fața acestei dureri, o viață tânără stinsă pe neașteptate. Dumnezeu să te ierte, coleg drag! Sincere condoleanțe și putere familiei greu încercate!”, a declarat o colegă de catedră.
„A fost un model de sacrificiu pe altarul profesiei”, spune prof. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași, un vechi prieten al profesorului Ștefan Brehuescu.