În intervalul ianuarie – decembrie 2024, clienții cu asigurări de călătorie de la UNIQA au depus 102 de dosare de daună pentru zboruri întârziate, solicitând despăgubiri de peste 240.000 de lei (aproximativ 48.100 de euro). Comparativ, în aceeași perioadă din 2023, numărul de dosare de daună avizate a fost cu 16% mai mare, iar valoarea despăgubirilor solicitate a crescut cu 31%.
Cele mai multe dintre dosarele de daună pentru asigurările de călătorie de la UNIQA au fost deschise odată cu începerea sezonului de vacanțe. Astfel, conform datelor pentru primele șase luni din 2024, UNIQA a înregistrat cereri de despăgubiri pentru zboruri întârziate în valoare de aproape 96.000 de lei (circa 19.000 de euro) de la clienții care au încheiat o poliță de asigurare de călătorie, ceea ce reprezintă o creștere de 57% față de aceeași perioadă a anului 2023.
„Asigurările de călătorie sunt esențiale pentru a oferi protecție în fața situațiilor neprevăzute, cum ar fi problemele de sănătate, pierderea bagajelor sau întârzierile zborurilor. Acestea oferă clienților noștri liniștea necesară pentru a se bucura pe deplin de vacanțele lor. La UNIQA, ne dedicăm de mai bine de 15 ani misiunii de a îmbunătăți viața clienților noștri, punând grija pentru aceștia în centrul activității noastre. Împreună cu partenerii noștri, suntem mereu alături de ei, prin soluții de asigurare adecvate și servicii rapide și ușor accesibile în caz de daună”, a declarat Ramona Bernic, Vicepreședinte al Directoratului UNIQA Asigurări.
UNIQA oferă soluții de asigurare atât pentru călătoriile pe termen scurt, cât și pentru clienții care călătoresc în mod frecvent.
Pentru călătoriile pe termen scurt, asigurarea UNItravel, care poate fi achiziționată simplu și rapid, cu ajutorul consultantului digital ANA, oferă o acoperire extinsă pentru diverse riscuri care pot apărea pe durata unei călătorii. Printre riscurile acoperite se numără asistența medicală de urgență, tratamentul în ambulatoriu, repatrierea medicală în caz de urgență sau deces, precum și acoperirea pentru pierderea bagajelor și documentelor de călătorie. În caz de urgențe medicale, clienții beneficiază de acoperire de până la 50.000 de euro, în funcție de planul ales, și sume suplimentare pentru alte situații neprevăzute. Totodată, clienții care planifică o vacanță activă, în care doresc sa practice activități fizice, sportive de sezon, pot adăuga la polița de asigurare de călătorie o protecție financiară suplimentară, prin clauza pentru sporturi extreme.
Asigurarea UNItravel include, de asemenea, despăgubiri de 500 de euro pentru întârzieri ale zborurilor de peste 12 ore, și pentru întârzieri ale bagajelor de peste 6/12 ore. Mai exact, asigurații pot beneficia de indemnizații de despagubire pentru pierderea bagajului în cazul în care nu îl recuperează și compania aeriană îl declară oficial pierdut, în limita sumei maxime asigurate de 500 euro / persoană / perioadă asigurată, maximum 2 bagaje, 250 euro / bagaj. De retinut că asigurații au obligația de a notifica imediat biroul de pierdere bagaje al transportatorului și Asigurătorul nu mai târziu de 48 de ore de la producerea evenimentului sau 3 zile lucrătoare de la întoarcerea în țară.
Totodată, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, UNIQA Asigurări pune la dispoziția clienților băncii asigurarea de călătorie tip abonament anual „Around the World”, o soluție modernă și flexibilă, care oferă clienților liniștea și siguranța necesare pentru a se bucura de experiențe fără griji, oriunde în lume. Acest produs inovator aduce un pachet complet de beneficii flexibile, adaptate diverselor nevoi ale clienților, asigurarea fiind destinată atât celor care călătoresc cel puțin o dată pe an pentru afaceri sau în vacanță, cât și celor care efectuează călătorii frecvente, fie individual, fie alături de familie. Astfel, clienții beneficiază de protecție extinsă, având la dispoziție o opțiune eficientă și convenabilă pentru călătoriile internaționale. Asigurarea „Around the World” poate fi activată ușor și rapid, 100% online, direct din aplicația Raiffeisen Smart Mobile, simplificând procesul de achiziție și activare pentru utilizatori.
Conform condițiilor de asigurare, dosarele sunt soluționate în maximum 30 de zile de la depunerea ultimului document necesar, cu plăți efectuate, în mod obișnuit, în termen de maxim 5-10 zile lucrătoare.